Importanta hidratarii pentru un organism sanatos si echilibrat

Apa este un element vital, fara de care organismul nostru nu ar supravietui. Fiecare celula, tesut, organ are nevoie de apa pentru a functiona corect. De exemplu, apa este folosita pentru a mentine temperatura corpului, pentru a elimina toxinele si pentru lubrifierea articulatiilor.
Aproximativ 60% din greutatea corpului nostru o reprezinta apa, insa lichidul din organism se pierde zilnic – cand mergem la toaleta, pe masura ce facem efort fizic, prin sudoare, dar si prin plamani, atunci cand respiram. Atunci cand este foarte cald pierdem mai multa apa decat in mod normal, la fel si atunci cand avem febra. Daca apa nu este inlocuita la intervale regulate de timp, se poate instala deshidratarea.
Recomandarile privind consumul zilnic de lichide indica un consum de 6-8 pahare pe zi, insa oamenii sunt diferiti, la fel ca si nevoile lor de hidratare. Unele categorii de persoane, precum sportivii, varstinicii, bolnavii sau persoanele insarcinate manifesta un risc crescut de deshidratare, asa ca ar trebui sa se asigure ca vor consuma mai multa apa pentru a ramane hidratati.
Senzatia de sete se instaleaza uneori prea tarziu, de aceea este recomandat sa ne hidratam regulat, inainte ca organismul sa resimta efectele deshidratarii si nu doar atunci cand ne este foarte sete.

Ce poti face ca sa te hidratezi corespunzator:
Pastreaza o sticla de apa la indemana – pe birou, in geanta sau pe noptiera. Te poti lua cu treaba si astfel uiti sa mai bei apa, dar daca ai un pahar sau o sticla cu apa langa tine, aceasta va functiona ca un reminder .
– Cand faci exercitii fizice, consuma apa inainte, in timpul si dupa antrenament.
– Incep si incheie ziua cu un pahar de apa.
Hidratarea corecta ne ajuta sa avem un organism sanatos, contribuie la buna functionare a organelor, mentine o digestie optima, contribuie la procesul de detoxifiere a organismului, ofera elasticitate pielii. Sunt foarte multe motive pentru care este important sa ne hidratam, asa ca hidratati-va!

27